Greu de desparţit

Nimeni nu poate şti ce înseamnă despărţirea până când nu o simte. Nu o simplă despărţire, ci o despărţire cu adevărat importantă…

Am avut parte recent de o de zi teribilă, în care m-am despărţit de 3 persoane… şi chiar nu credeam niciodată că voi putea simţi nişte sentimente atât de profunde. Nişte sentimente care diferă după natură, dar sunt atât de apropiate ca sens.

Prima despărţire la care mă refer este una destul de stranie:

Două fete care le-am cunoscut jumătate de an în urmă (prietene de nedespărţit).
Două fete care nu pot spune că le-am fost foarte aproape sau că ele mi-au fost foarte aproape mie.
Două fete care în ciuda faptului că nu am avut în comun decât lucrul asupra unui proiect, au lăsat o amprentă în viaţa mea.

Nu am realizat aceasta până în momentul în care am înţeles cu adevărat că pleacă. Cred că ceea ce m-a făcut să le simt lipsa sunt însăşi personalităţile lor. Felul în care se manifestă în societate; felul în care există; felul în care influenţează lumea din jur prin buna dispoziţie care o poartă mereu cu ele… ca un accesoriu fără de care nu pornesc niciodată din casă. Poate cineva nu va fi de acord cu mine, dar anume aşa le-am cunoscut eu şi chiar nu aş vrea să le cunosc altfel. Respectul faţă de aceste fete este unul enorm. Plecând departe de aici, sunt încrezut că vor arăta rezultate mult mai bune în creşterea personală şi vor fi în continuare exemple demne de urmat. Sentimentul de tristeţe totuşi este depăşit de mândria că am cunoscut 2 persoane atât de impunătoare, care sunt sigur că vor avea succese foarte mari.

Dacă prima despărţire a fost una mai formală, atunci ce-a de-a 2-a a fost una cât se poate de intimă şi a stârnit nişte sentimente cu adevărat puternice, care chiar merită a fi apreciate. Vorbesc despre plecarea tatălui meu la muncă peste hotare. Ştiu că alături de mine sunt mulţi copii care au simţit aşa ceva, dar până nu simţi pe propria piele,  nu poţi înţelege sentimentele altui om (aşa s-a întâmplat şi cu mine). Am ajuns şi eu în situaţia când unul din părinţi trebuie să plece peste hotare pentru a ne putea oferi mie şi surioarei o viaţă decentă. Şi cu toate că are un post de muncă stabil şi traiul asigurat, nu pot avea linişte în suflet atâta timp cât nu-l văd lângă mine. A plecat şi mai devreme pe o perioadă de timp, dar la prima despărţire nu ştiam ce mă aşteaptă… acum însă îmi este mult mai greu. Ştiind că rămân principalul suport la familiei şi că pe lângă asta trebuie să-mi mai trăiesc şi viaţa mea, e foarte greu să-mi iau inima-n dinţi şi să merg mai departe. Nu aştept că cineva v-a înţelege aceste trăiri, dar totuşi sentimentul de tristeţe, durere şi chiar temă faţă de necuoscut sunt extreme în astfel de situaţii şi pot fi înţelese doar de cei ce au avut nefericita ocazie de a le simţi. Dorul şi regretul trebuie depăşite pentru că viaţa merge înainte…
Este greu să trăieşti o despărţire importantă şi chiar nu o doresc nimănui…

P.S.  Nu este genul meu să scriu pe teme atât de emoţionale, dar faptul că aceste 2 despărţiri au avut loc în aceeaşi zi, probabil este decisiv în ceea ce m-a făcut să scriu pe blog.

Anunțuri

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s