Dragoste

Greu de desparţit

Nimeni nu poate şti ce înseamnă despărţirea până când nu o simte. Nu o simplă despărţire, ci o despărţire cu adevărat importantă…

Am avut parte recent de o de zi teribilă, în care m-am despărţit de 3 persoane… şi chiar nu credeam niciodată că voi putea simţi nişte sentimente atât de profunde. Nişte sentimente care diferă după natură, dar sunt atât de apropiate ca sens.

Prima despărţire la care mă refer este una destul de stranie:

Două fete care le-am cunoscut jumătate de an în urmă (prietene de nedespărţit).
Două fete care nu pot spune că le-am fost foarte aproape sau că ele mi-au fost foarte aproape mie.
Două fete care în ciuda faptului că nu am avut în comun decât lucrul asupra unui proiect, au lăsat o amprentă în viaţa mea.

Nu am realizat aceasta până în momentul în care am înţeles cu adevărat că pleacă. Cred că ceea ce m-a făcut să le simt lipsa sunt însăşi personalităţile lor. Felul în care se manifestă în societate; felul în care există; felul în care influenţează lumea din jur prin buna dispoziţie care o poartă mereu cu ele… ca un accesoriu fără de care nu pornesc niciodată din casă. Poate cineva nu va fi de acord cu mine, dar anume aşa le-am cunoscut eu şi chiar nu aş vrea să le cunosc altfel. Respectul faţă de aceste fete este unul enorm. Plecând departe de aici, sunt încrezut că vor arăta rezultate mult mai bune în creşterea personală şi vor fi în continuare exemple demne de urmat. Sentimentul de tristeţe totuşi este depăşit de mândria că am cunoscut 2 persoane atât de impunătoare, care sunt sigur că vor avea succese foarte mari.

Dacă prima despărţire a fost una mai formală, atunci ce-a de-a 2-a a fost una cât se poate de intimă şi a stârnit nişte sentimente cu adevărat puternice, care chiar merită a fi apreciate. Vorbesc despre plecarea tatălui meu la muncă peste hotare. Ştiu că alături de mine sunt mulţi copii care au simţit aşa ceva, dar până nu simţi pe propria piele,  nu poţi înţelege sentimentele altui om (aşa s-a întâmplat şi cu mine). Am ajuns şi eu în situaţia când unul din părinţi trebuie să plece peste hotare pentru a ne putea oferi mie şi surioarei o viaţă decentă. Şi cu toate că are un post de muncă stabil şi traiul asigurat, nu pot avea linişte în suflet atâta timp cât nu-l văd lângă mine. A plecat şi mai devreme pe o perioadă de timp, dar la prima despărţire nu ştiam ce mă aşteaptă… acum însă îmi este mult mai greu. Ştiind că rămân principalul suport la familiei şi că pe lângă asta trebuie să-mi mai trăiesc şi viaţa mea, e foarte greu să-mi iau inima-n dinţi şi să merg mai departe. Nu aştept că cineva v-a înţelege aceste trăiri, dar totuşi sentimentul de tristeţe, durere şi chiar temă faţă de necuoscut sunt extreme în astfel de situaţii şi pot fi înţelese doar de cei ce au avut nefericita ocazie de a le simţi. Dorul şi regretul trebuie depăşite pentru că viaţa merge înainte…
Este greu să trăieşti o despărţire importantă şi chiar nu o doresc nimănui…

P.S.  Nu este genul meu să scriu pe teme atât de emoţionale, dar faptul că aceste 2 despărţiri au avut loc în aceeaşi zi, probabil este decisiv în ceea ce m-a făcut să scriu pe blog.

24 Februarie… o zi cu o popularitete scăzută printre adoescenți

24 februarie… o zi așteptată de cea mai mare parte a adolescenților români care respectă datinile străbunilor… Oricum această sărbătoare pierde din popularitate în fața zilei de 14 februarie… cînd este este St. Valentine’s Day, o sărbătoare asemănătoare însă împrumutată de la străini. Nu văd care ar fi sensul să luăm aceiași sărbătoare de la cineva care nici măcar nu are o istorie concretă a sărbătorii. Avem Dragobetele – o sărbătoare veche cu tradiții… amintiți-va cum povesteau profesorii că băieții alergau după fete.. niște momente fantastice din cultura română. Nici un alt popor nu se poate mîndri cu un asemenea obicei. Desigur că lumea evoluționează, se schimbă… apar noi oportunități… însă de ce să nu încercăm să păstrăm ceea ce ne aparțtine. Probabil mulțti gîndesc: – Wow… St. Valentine’s Day… sună cool. Vor fi activități, voi merge cu iubitul/ iubita în oraș, Dragobetele e deja pentru cei de modă veche…! Probabil este și aici un o logică… lumea mereu caută ceva nou, niște schimbări… însă nu văd de ce nu ar trebui să respectăm o sărbătoare atît de frumoasă. A ajuns oare influența străină atît de mare asupra poporului nostru? Pe data de 14… mergînd spre colegiu am numărat 23 de bărbați cu flori în mînă. Nu sînt sigur că atît de mulți voi întălni și pe 24. Am fost surprins atunci cînd am vazut un coleg ce împerțea inimioare de hîrtie tuturor fetelor… Acest lucru mi s-a părut ciudat… ar trebui sa fie ceva doar dintre un băiat si o fată, ceva privat… ascuns de văzul lumii. Cred că o bună parte din vina pentru această scădere a popularității Dragobetelui o poartă și sautoritățile. Eu personal nu am văzut nici un anunț din partea municipalității… cu privire la organizarea a ceva evenimente. Tinerii nu sînt informați despre istoria sărbătorii… despre tradițtiile ce țin de acest eveniment… Mai avem noroc de acele gruputri de tineri care încercă încă să mai facă ceva pentru păstrarea obiceiului… însă aceste activități reprezintă foarte puțin pentru informarea la nivel regional. Cu această ocazie vreau să mulțumesc tinerilor care încearcă sa susțină datinile romănești și nu se lasă influențați de acele lucruri care nu reprzintă o valoare pentru poporul nostru. Multă dragoste tuturor și să aveți o zi cît mai frumoasă.